Traumă secundară și consecințele sale

La traumatizare secundară se referă la experiența unei noi traume sau la agravarea traumei vechi atunci când victima se află în situații de revictimizarea sau managementul defectuos al relațiilor sociale. Acest lucru poate apărea ca urmare a repetiției compulsive, în care persoana alege circumstanțe sau relații care continuă să-și hrănească sau să-și agraveze trauma.

Exemplu de traumatizare secundară

O persoană care a fost abuzată sexual în copilărie se poate găsi, ca adult, într-o relație în care experimentează din nou violența sexuală. În acest caz, trauma originală este reactivată, dar victima trăiește această experiență ca pe o nouă traumă, care o plasează într-un ciclu continuu de suferință. Acest fenomen poate apărea și în contexte de revictimizarea socială, de exemplu, atunci când o persoană expusă la abuzuri repetate devine din ce în ce mai izolată, respinsă sau stigmatizată în relațiile sale sociale.

Traumatizarea secundară poate duce la:

1. Agravarea simptomelor : Reexperimentarea unor situatii traumatice poate duce la o intensificare a simptomelor legate de trauma inițială, cum ar fi flashback-uri, coșmaruri, tulburări de anxietate sau stres post-traumatic (PTSD). Emoțiile nerezolvate din trecut reapar la suprafață și se adaugă la noi răni, făcând vindecarea și mai dificilă.
2. Un sentiment de moarte sau disperare : Victima poate ajunge să creadă că este destinată să fie victimizată în mod constant, că este incapabilă să-și schimbe soarta sau că nu are control asupra vieții lor. Acest lucru poate întări comportamentele autodistructive, cum ar fi dependența, auto-vătămarea sau gândurile suicidare.
3. La lipsa încrederii de sine iar în altele : Fiecare nouă experiență traumatică trăită în acest ciclu întărește percepția negativă a sinelui și a celorlalți. Victima poate dezvolta un sentiment profund de disperare, gândind că relațiile umane sunt întotdeauna periculoase sau distructive.

Cum se întrerupe acest ciclu de repetare?

Vindecarea de repetarea compulsivă și traumatizarea secundară necesită o muncă profundă, adesea cu ajutorul unui profesionist în sănătate mintală. Iată câteva abordări care pot ajuta:

1. Recunoașteți modelele distructive : Primul pas spre vindecare este conștientizarea tiparelor repetitive. Acest lucru poate fi dificil, deoarece aceste comportamente sunt adesea inconștiente. Psihoterapia, mai ales terapie cognitiv comportamentală ou terapie schematică, poate ajuta la identificarea și deconstruirea acestor tipare.
2. Dezvoltați noi strategii de adaptare : Învățarea să facă față emoțiilor și anxietății fără a recurge la comportamente autodistructive este esențială. Aceasta poate include tehnici pentru reglare emoțională, relaxare sau chiar practici de mindfulness care vă permit să vă retrageți de la emoțiile intense.
3. Reconstruirea stimei de sine : Victima trebuie să învețe să se vadă pozitiv și să creadă că merită relații sănătoase și respectuoase. Acest lucru implică adesea munca la repararea imaginii de sine, reconstrucția încrederea în sine și dezvoltarea unei identități separate de rolul cuiva de victimă.
4. Evitați sindromul de victimizare : Este esențial să recunoaștem și să evitați situațiile și oamenii care pot re-victimiza. Aceasta poate include lucrul la alegeri de relație, prin învățarea să identifice semnele unui comportament toxic sau abuziv la începutul unei relații.

Ciclul de repetiție și traumatizarea secundară – Provoacă autodistrugere

Le repeta ciclul și traumatizare secundară sunt concepte psihologice complexe care explică modul în care victimele traumei pot rămâne blocate în tipare distructive, reacționând neintenționat situații traumatice trecute. Această dinamică, adesea inconștientă, poate fi extrem de greu de spart, mai ales atunci când traumele originale sunt nerezolvate sau prost înțelese. Fenomenul care stă la baza acestui ciclu este adesea denumit repetiție compulsivă.

Fenomenul de repetiție compulsivă

Termenul repetiție compulsivă a fost introdus de Sigmund Freud pentru a descrie fenomenul în care o persoană, în ciuda dorinței sale conștiente de a nu retrăi o experiență traumatică, se trezește totuși reproducând involuntar situații similare cu cele care i-au cauzat trauma inițială. Această repetare poate fi observată prin comportamente, alegeri ale partenerilor, decizii sau chiar evenimente de viață care „repetă” trauma originală în moduri simbolice sau directe.

Cum functioneazã ?

Mecanismul repetiției compulsive se bazează pe o idee paradoxală: deși persoana dorește să scape de durerea traumei trecute, este atrasă, conștient sau inconștient, de situații sau persoane care trezesc această durere. Acest lucru se poate întâmpla la diferite niveluri:

1. Încercarea inconștientă de a controla trauma : Prin reproducerea unor situații similare, victima încearcă, fără să știe, să „relueze” traumatisme in speranta de reparație sau a stăpânii situația, astfel încât să iasă cu un rezultat diferit. De exemplu, o persoană care a suferit abuz într-o relație poate alege ulterior un partener care prezintă comportamente abuzive similare. Cu toate acestea, de data aceasta ea speră în mod subconștient că poate „câștiga” sau „tratează” situația într-un mod diferit. Din păcate, această încercare eșuează adesea, întărind trauma mai degrabă decât rezolvând-o.
2. Repetarea tiparelor relaționale : Persoanele care au suferit traume, în special abuz emoțional sau neglijare, se pot reproduce modele de relații distructive. Ei pot, de exemplu, să caute parteneri care îi tratează prost, fie prin relații abuzive, respingere emoțională sau neglijare. Acest fenomen se datorează parțial lipsei de a vedea valoarea de sine sau unui sentiment inconștient că „meriți” acest tip de tratament. Traumele din trecut se repetă astfel în relații, creând un cerc vicios în care persoana suferă din nou și din nou răni emoționale.
3. Incapacitatea de a scăpa de traumă : Un alt motiv pentru care o persoană poate fi atrasă de situații similare cu trauma este pentru că senzație de déjà vu. Dacă trauma inițială nu a fost complet rezolvată, poate continua să influențeze gândurile și comportamentele sale. De exemplu, un copil care a crescut într-un mediu familial haotic sau abuziv poate, ca adult, să aibă dificultăți în a găsi medii sănătoase. El poate căuta în mod inconștient situații de stres, conflict sau abuz, deoarece aceste situații se potrivesc cu modelul său „familiar” de funcționare emoțională.

De ce persistă această repetare?

Această dinamică de repetiție poate părea irațională, dar are rădăcinile în mai multe procese psihologice care stau la baza:

1. Inconștientul : O parte din mintea umană caută evita schimbarea, deși această schimbare ar putea fi benefică. Inconștientul preferă adesea repetarea tiparelor cunoscute (chiar și a celor distructive) decât să se confrunte cu incertitudinea schimbării. Acest lucru explică de ce unele victime ale traumei par să „atragă” experiențe traumatice similare.
2. Nevoia de control și predictibilitate : Trauma, mai ales dacă este experimentată la o vârstă fragedă, poate crea a nevoie intensă de predictibilitate. Deși situația este dureroasă, este familiară și „previzibilă”. Acest lucru poate determina individul să aleagă inconștient situații similare care oferă o formă de control perceput, chiar dacă acest control este distructiv sau iluzoriu.
3. Modelul mental interiorizat : Ca urmare a traumei, persoana dezvoltă adesea un model mental în care ea interiorizează ideea că ea este responsabilă sau că ea merită să sufere. Acest lucru poate duce la o tendință de a alege situații sau parteneri care reproduc acest model de abuz sau neglijare. Acest model intern de „eu = victimă” devine apoi o prismă prin care ea interpretează evenimentele vieții.