Sindromul impostorului: cum poți ieși din acest tipar?

Oricine poate trece prin momente în care nu este sigur că se află la locul potrivit. Dacă vă îndoiți de reușitele dumneavoastră și nu aveți încredere în propriile capacități, este posibil să vă recunoașteți în fenomenul numit sindromul impostorului. Acest tipar vă poate face să vă minimalizați competențele. În continuare explorăm ce înseamnă și cum poate fi abordat.

Sindromul impostorului: ce este?

Sindromul impostorului, numit și fenomenul impostorului sau impostor syndrome în engleză, descrie tendința de a nega ori minimaliza reușitele personale, fie ele profesionale, educaționale sau sportive. Persoanele care îl trăiesc pot respinge propriile merite și pot considera că succesul lor se datorează numai norocului. Termenul nu desemnează, în sine, un diagnostic medical.

Persoanele care trăiesc acest fenomen pot face eforturi mari pentru a demonstra că își merită cu adevărat succesul. Astfel încearcă să reducă senzația că i-ar fi înșelat pe ceilalți. Pe termen lung, aceste îndoieli se pot asocia cu anxietate, vinovăție și uneori depresie.

Cum recunoști sentimentul de impostură? Manifestări

Anumite reacții pot sugera că o persoană trăiește sentimentul de impostură. Ele pot apărea inclusiv după o reușită:

• Anxietate
• Stare depresivă
• Emoții negative față de propriul succes

Aceste manifestări nu sunt suficiente pentru un diagnostic și pot avea și alte explicații.

Ce instrumente pot ajuta la evaluarea fenomenului?

Chestionarele pot ajuta la explorarea sentimentului de impostură. Un exemplu este scala Clance, care cuprinde 20 de enunțuri despre experiențe asociate acestui fenomen. Nu înlocuiește evaluarea unui profesionist. Dacă îndoielile vă afectează viața, puteți discuta cu un psiholog.

Iată câteva teme întâlnite în asemenea chestionare:

• Am impresia că pot părea mai competent decât sunt în realitate? (Deloc adevărat/Rareori/Uneori/Adesea/Foarte adevărat)
• Mă tem că oamenii importanți pentru mine vor descoperi că nu sunt atât de capabil pe cât cred?
• Reușesc rareori să realizez un proiect sau o sarcină atât de bine pe cât mi-aș dori?

Bărbați sau femei? Cine poate fi afectat?

Oricine, indiferent de gen, poate trăi sentimentul de impostură. Frecvența sa variază în funcție de populația studiată și de modul în care este evaluat.

Textul inițial prezenta o cifră generală și o prevalență mai mare la femei fără o sursă verificabilă. Nu este justificat să transformăm aceste afirmații într-o regulă pentru întreaga populație. Fenomenul poate afecta persoane din contexte foarte diferite.

Ce factori pot contribui la acest tipar?

• Experiențele din copilărie și așteptările foarte ridicate ale părinților pot contribui la felul în care o persoană își percepe reușitele.
• Persoanele provenite din medii socioeconomice dezavantajate pot simți că nu își găsesc locul într-un anumit mediu profesional. Acest sentiment nu spune nimic despre valoarea sau competența lor reală.
• Avansarea foarte rapidă în carieră poate alimenta îndoielile legate de propriile capacități.
• Perfecționismul și anxietatea ridicată pot întreține sentimentul de impostură.

Diferite tipare ale sentimentului de impostură

Iată câteva descrieri frecvent folosite pentru a explora acest fenomen; nu reprezintă categorii de diagnostic:

1. Perfecționistul

Persoana perfecționistă caută să fie fără greșeală. Cineva care trăiește sentimentul de impostură poate manifesta aceeași atitudine: depune toate eforturile pentru perfecțiune în fiecare domeniu, iar o greșeală mică îl poate face să creadă că nu își merită succesul.

2. Geniul înnăscut

Acest tipar descrie persoanele care se bazează pe capacitățile lor naturale pentru a rezolva dificultățile. Dacă sunt obișnuite să reușească ușor, întâlnirea unui obstacol sau nevoia de efort le poate provoca jenă și îndoieli.

3. Solitarul

Persoana solitară dorește să reușească fără ajutorul nimănui. În muncă sau în studii, poate considera solicitarea ajutorului un semn de slăbiciune și poate simți că o reușită sprijinită de ceilalți nu îi aparține.

4. Expertul

Aceste persoane pot crede că trebuie să știe totul; altfel se consideră lipsite de cunoștințe. O simplă îndoială le poate face să creadă că sunt impostori, iar vinovăția apare imediat.

5. Supereroul

Persoana încearcă permanent să se depășească în orice situație. Cu cât timpul trece, cu atât poate simți că nu a făcut încă suficient. Ajunge să își repete că este un impostor și că nu merită ceea ce a obținut.

Referințe bibliografice despre sindromul impostorului

Textul francez furnizează următoarele referințe. Datele sunt păstrate din sursă și necesită verificare editorială înainte de publicare:

1. Clance, P. R., & Imes, S. A. (1978). The Impostor Phenomenon in High Achieving Women: Dynamics and Therapeutic Intervention. În: Psychotherapy: Theory, Research & Practice.
2. Cohen, M. (2020). Le syndrome de l’imposteur : comprendre et surmonter cette expérience. Éditions Dunod.
3. Kets de Vries, M. F. R. (2015). Le syndrome de l’imposteur : des dirigeants en quête de reconnaissance. În: Revue Française de Gestion, 41(248), 35-47.
4. Topping, A. (2016). Le syndrome de l’imposteur : de la honte au succès. Éditions Eyrolles.
5. Meyer, S. (2018). Le syndrome de l’imposteur : mythes et réalités. În: Psychologie & Entreprise, 5(2), 45-54.
6. Sillamy, J. (2021). Comprendre le syndrome de l’imposteur : un regard psychologique et sociologique. Éditions L’Harmattan.
7. Rizvi, S. (2019). Le syndrome de l’imposteur : une perspective interculturelle. În: Cahiers de Psychologie, 67(4), 230-240.

Lista din sursă propune perspective psihologice și sociologice asupra fenomenului.

Concluzie

Sentimentul de impostură este un fenomen complex care poate afecta multe persoane, indiferent de reușite sau de mediul din care provin. Recunoașterea manifestărilor și înțelegerea factorilor implicați ajută la gestionarea experienței. Sprijinul unui profesionist în sănătate mintală poate contribui la depășirea îndoielilor paralizante și la construirea unei încrederi autentice. Reușita se măsoară și prin capacitatea de a ne recunoaște competențele și de a ne accepta locul.

De citit: Sindromul salvatorului

Vezi ședința individuală cu Cristina. Coachingul nu înlocuiește psihoterapia, îngrijirea medicală sau consultanța juridică.